Vremuri trecute și din viitor

124f9c342fb29109f97f2f8bbffff956Vin timpuri care uneori nu arată așa cum ți-ai imaginat că ar trebui, sau ai vrea tu să fie. Vin vremuri când îți sunt testate răbdarea, credința și smerenia. Vin timpuri când te așezi pe scaun încetișor și te întrebi dacă mai ai puterea să te ridici la un moment dat și să continui.

Gândește-te ce femeie minunată ești deja și cât de multe ai reușit să faci până acum. Adu-ți aminte de momentul în care îți doreai să fii unde ești astăzi și cum atunci ți se părea imposibil de realizat.

Întreabă-te de ce totuși uneori ceri atât de mult de la tine?

Ai aflat? Ai aflat de ce “to do list-ul” tău este atât de elaborat? Ar fi necesară o zi întreagă pentru a desfășura papirusul decorat cu planuri până la 20 de ani, pâna la 30 de ani și evident până la 40 de ani. După 40 de ani cred ca realizezi ca femeie că ai obosit și e timpul să te iubești pe tine însăți.

Stând la masa din bucătărie, pe același scaun de mai devreme, intri într-un flow pe care ti-l dă o piesă din playlist. O asculți de câteva ore bune, printre gătit, curățenie și spălat vase. Te uiți în gol și din față te privește femeia care vei fi la 50, 60 de ani. Se uită cu blândețe la tine, e elegantă, frumoasă, cu ochi vii și veseli. Această versiune a ta din viitor vine să te îmbrățișeze, așa cum tu cea de acum îmbrățișezi copila sensibilă și nesigură din adolescență.

Îți spune că vei fi bine, iar tu îi spui că acum ești într-un punct în care ai cedat. Ea îți spune că e în regulă, nu trebuie să fii mereu strălucitoare și că acesta este parcursul natural al unei femei valoroase și puternice care ești deja și care continuă să-și construiască și finiseze personalitatea.

Ea, din viitor te mângâie, te încurajează, este tot Tu, dar atât de înțeleaptă, atât de fermecătoare. Te întrebi prin câte va trebui să mai treci pentru a ajunge ca ea. Atunci ea îți prinde capul în mâini și, privindu-te cu ochi de mamă, bunică și femeie matură te sfătuiește să încetinești ritmul și să te savurezi în fiecare zi.

În fiecare zi dă-ți timp să respiri! În fiecare zi dă-ți timp pentru o baie fierbinte. În fiecare zi dă-ți timp să te conectezi cu blândețe la tine și să te admiri în oglindă. În fiecare zi, dupa muncă dă-ți timp să meditezi, să te rogi, să te gândești la ceva plăcut și să dormi.

Atunci, în ani, frumusețea ta se va păstra, se va conserva, se va transforma în lumină pură. Ridurile vor fi oaspeți dragi care îți vor arăta cu câtă putere ai trecut prin toate, iar formele tale vor fi forme feminine unduitoare.

Acesta este secretul: timp și răbdare. De ce să treci prin fiecare zi ca o furtună furioasă și năvalnică, aruncând în stânga și în dreapta cu frustrări ca niște bucăți de lemn masive azvârlite dintr-un uragan? De ce să aștepți atâția ani până să te privești în oglindă cu drag?

Ești o femeie bună, ești o femeie femeie, iar sufletul tău a fost creat în așa fel încât vremurile grele să te găsească în credință și conectată la lumina aceea din adâncul inimii, trupului și cercului tău sacru. Grațios să treci prin fiecare zi cu ale ei grotești peisaje, cu grație să întâmpini diminețile mai ploioase și cu grație să primești în brațe fiecare sentiment care va răsări în inima ta.

Femeia inteleaptă care vei fi, te mai îmbrățișează încă odată, iar tu revii încet în prezent și vezi din nou pereții, bucătăria, florile și laptopul. Îți zâmbești ție în interior, aprinzi o lumânare și te gândești că e timpul să te odihnești puțin…până mâine.

 

 

 

Advertisements

Îngerul alb ești tu

tko-2-angel

Femeie, tu ești un înger alb care pășește în fiecare zi cu gânduri de iubire și grijă pentru toți cei dragi din jurul tău.

Femeie, tu ești cea care naște lumea și o face demnă și mai luminoasă. Tu ești copila inocentă care aleargă veselă pe câmpuri verzi și adolescenta libertină care depășește cu îndrăzneală limitele. Tu ești tânăra care își caută identitatea, feminitatea și pasiunile, tu ești mama care aduce pe lume miracole umane, tu ești puterea care rastoarnă munți și schimbă cursul râurilor. Femeie, tu ești și bunică și femeie de succes, ești și artist și inovator.

De fiecare dată când minunea ta interioară se ofilește, adu-ți aminte că ești un înger alb. Îngerii albi nu numai că au aripi care îi învelesc pe ceilalți, ci au aripi cu care se pot înveli și pe ei înșiși. Aripi care dau drumul spiritului să alerge curajos în continuare pe câmpurile din sufletul tău. Cine a spus că nu te poți regenera oricând? Cine a spus că nu îți poți da o șansă la orice vârstă? Cine a spus ca speranța trebuie să moară? Cine a spus că supraviețuirea ta în această lume depinde de cât de dură și masculină poți fi?

Există în lume aproximativ 3,7 miliarde de femei, asta înseamnă 3,7 miliarde de îngeri albi, de suflete cu o conexiune divină mare, care dacă ar fi conștiente de minunea din ele, ar putea schimba întreaga lume într-un loc mai bun și mai frumos.

Acest loc va aduna o mulțime de ființe celeste cu aripi frumoase și pline de iubire, cât și ființe umane cu aripi albe și lumină în suflete. Acest loc va vorbi despre tine și cu tine, cu blândețe și tandrețe, fără să îți dea reguli despre cum să devii mai bună acum, fără top cinci metode de a fi femeia perfectă.

Ai venit aici ca să te odihnești, să te regăsești, fără să dramatizezi. Vei mai veni aici ca să întâlnești gânduri și sentimente pe care sigur le-ai avut sau le vei mai avea.

Aici ești liberă să fii tu însăți, să îți deschizi aripile și să fii conștientă că înainte de toate ești un Înger Alb.