Tata și iubirea lui pentru natură

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

*El este Tata. Aș putea să scriu o carte întreagă, am material și sigur nu îmi ajunge acest articol de blog. Este nou pentru mine să vorbesc despre el, însă nu am povestit prea multor oameni de când a plecat. Sunt 7 ani de atunci și parcă acum îl simt din ce în ce mai aproape de mine.

Tata a fost Geolog și un mare iubitor de natură. Avem în casă o vitrină plină cu minerale colecționate, a căror semnificație am descoperit-o mai târziu: cuarțuri, rodocrozit, diverse roci. Om bun, corect, sufletist și cu un simț al umorului extraordinar, bucovinean, multe despicam în 10 și mult mai râdeam împreună. Om hâtru, ce mai…

Îmi zicea Iulică. Poate pentru că purta în sufletul lui o dorință ascunsă să fi avut și un băiat pe care să îl învețe toate câte știa. Dar am furat eu multe de la el și atunci eram fericită să fiu ”băiatul lui tata”, pentru că era super amuzant și plin de aventuri.

Între timp am devenit fata lui cea mică și firavă.

 

This slideshow requires JavaScript.

 

Imaginile mele cu Tata sunt atât de multe…Când mă gândesc la el îmi vine miros de brad, văd fulgi de zăpadă, o pereche de schiuri, flori de munte, cărți despre Zamolxis si OZN-uri, păstrăvi, undițe, lemne tăiate cu toporul, băț cu cioplituri tradiționale de cuțit, cartofi franțuzești și multe, multe poze cu moșnegi și munți.

 

This slideshow requires JavaScript.

 

Fiind un om foarte activ, poate de aceea a plecat mai repede, că se grăbea. O copilărie grea, muncă, armată, munți și o boală de inimă care a venit subit la 46 de ani. Eram mică atunci când a venit acasă de la Fundeni operat, cu 4 bypass-uri. Mă uitam la el și mă gândeam ce mult a slăbit și cât de tare ne bucurăm întreaga familie că e cu noi. Râdea că are 4 scoabe în piept, niciodată nu și-a pierdut simțul umorului și a mai trăit până la 61.

Când mama era plecată în lungile gărzi de noapte de la spital, el mă trezea dimineața să merg la școală. Avea o metodă extrem de enervantă: radio românia actualități pornit la maxim, cânta a trompetă, în timp ce făcea foc în bucătărie și 2 ochiuri rapide plus o cană de ceai. Și ”fuga, fuguța că-i târziu”….După școală, la amiază ”ascuțea” niște cartofi pe care îi infiltram cu zacuscă, brânză de burduf și castraveți murați. Mă puneam cu burta în sus în pat lângă o sobă în care trosneau idilic lemnele de fag și brad și așteptam să vină mama cu desertul :).

L-am însoțit cât de mult am putut pe munte, iar plecatul meu de acasă la facultate la Cluj, cred că ne-a cam întristat pe amândoi. Știam că de acum aveam și eu treburi de aranjat la ”metropolă”, studii de făcut, muzici de cântat și o lume întreagă de răsturnat cu fundul în sus.

Nu a mai rămas mult după aceea cu noi, aveam 23, aproape 24 când a plecat. Dorința lui: cu toată operația de inimă, o viață activă, sportivă, veselă, până când se termină ghemul. Și uite așa, continuă să îmi vegheze pașii, pe oriunde sunt și câte fac:  ”Vezi tu…de aici de Sus, pot să te ajut mai mult”, îl și aud vorbind acum.

Mă bucur că pot vorbi din nou despre el. Îl închisesem pe Tata într-o cutiuță în pieptul meu, ca pe un secret prețios despre care să nu știe nimeni, nimic, niciodată. Dar de acum înainte, trebuie să-l scot de acolo, pe când vor veni familii de făcut și copii de crescut, pentru că sunt atâtea lucruri de povestit despre locuri, noi, el și familia noastră din Bucovina.

 

This slideshow requires JavaScript.

Până una, alta, uite Tata, iar mi-am făcut blog. Păi…cum de ce? Dacă îmi place să scriu, acum ce să fac? Și nu sunt singura din familie cu talente și Muze, vorba Mamei. Să știi că ne este dor de tine, te iubim și te rugăm să mai vii în vizită pe la noi. Acum când poți și tu…noaptea în vis, cu câte un miros de brad sau când ne gândim la tine.

Îmi imaginez că zbori, ești liber și vesel. Îmi imaginez că mergi pe toți munții de pe planeta asta și sunt sigură că te-ai dus deja și în alte galaxii. Data viitoare când ies în natură, pe munte sau la schi, să vii să mă îmbrățișezi, bine? Totuși am o vagă impresie că ești pe aici, mai tot timpul.

Aaa și nu am uitat de albumele tale de fotografii cu Trasee Montane.

Cele de pe vatra-dornei.info, sunt încă acolo, iar în curând vom face și un blog, așa cum plănuiai tu la un moment dat.

Trasee Montane, autor Ionel Pardău: http://www.vatra-dornei.info/trasee-montane.html

Pe curând, Tată drag.

* interviul a fost realizat de echipa Salvamont Vatra Dornei, cu ocazia sfințirii crucii de pe vârful Giumalău in septembrie 2007. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Ce este Fericirea când accepți toate provocările?

img

De la intrarea în 2017, am simțit că ceva spectaculos se va întâmpla cu acest an. Cine a spus că poți învăța într-un an, cât altă dată în zece, nu a greșit. Este perfect realizabil, doar să spui DA provocării.

Cuvântul cheie care m-a însoțit aproape în permanență a fost: Schimbarea. Este un termen neplăcut pentru mulți dintre noi, însă dacă te prinzi cum să te adaptezi, schimbarea devine un aliat de nădejde.

Am spus DA schimbării și am ieșit complet din zona mea de confort, atât la nivel personal cât și profesional. În primă fază, experimentezi…mult, iar oamenii pot spune despre tine că ești ușor instabil. Însă această instabilitate este de fapt o sete imensă de cunoaștere. Pentru unii se manifestă în călătorii, într-un Camino, alții adoptă alt stil de viață, alții se apucă din senin de meditație sau își schimbă radical domeniul de activitate.

Profesional, cred că am avut de toate. Drumuri continue, interacțiuni cu mulți oameni și medii diferite de business. Am cunoscut corporații și start-ups, am lucrat alături de oameni din domeniul financiar, domenii creative, drept sau IT, am povestit cu millennials, mentori, oameni de resurse umane, marketing sau antreprenori. Am citit, văzut, tras concluzii și adunat un bagaj de informații valoroase.

După ce ieși dintr-un mediu, intri în altul și începi proiecte sau le înlocuiești cu altele, la un moment dat acumulezi frustrarea că nu mai înțelegi nimic din tot parcursul ăsta profesional. De ce n-ai ales domle’ și tu un job ca toți oamenii? ar întreba unii…

…poate pentru că am vrut să văd și să înțeleg mai mult…și am înțeles!

Pe măsură ce aduni piese de puzzle, una dintr-un colț, alta de la mijloc, alta dintr-o laterală și le aranjezi, imaginea începe să capete o formă. Iar când pui mâna pe o carte de Vânzări și citești, deja ai un studiu de caz în cap la care să te raportezi.

O altă mare luptă pe care am dus-o anul acesta, a fost și cu nevoia de a controla ”Totul” – o mare trăsătură perfect umană, dar anti-principiile universale de funcționare ale acestei lumi. Vezi bine, când te relaxezi, se întâmplă lucrurile, nu ca atunci când stai încordat ca un arc, pregătit să arunci cu securea în primul venit.

Dar cum să stai relaxat când ai preocupări de ordin administrativ de genul: ce, unde, cât, când, cum? Aici intervine procesul magic de ascultare a vocii interioare, conectată (după cum râdeam cu un prieten despre ”It’s a kind of magic” de la Queen)…așadar conectată la ce Trebuie, la secretul tău, menirea ta, valoarea ta.

Un alt prieten de-al meu, declarat ateu convins, zice: nu există nimic acolo sus în afară de elemente chimice care formează planete, stele și pe noi. Perfect respectabil, iubesc astronomia.

Totuși în momentele ”acelea” de dubiu, mie îmi prinde grozav principiul:

”Cineva Superior vrea de la mine Ceva, iar eu trebuie doar să fiu în locul potrivit la momentul potrivit și să înțeleg ce am de făcut. Sunt parte dintr-un mecanism foarte mare, care angrenat, vrea să facă bine Lumii. Oare, cum pot eu să ajung să contribui?” 

Și de aici a venit răspunsul la marea întrebare: Ce este Fericirea? Un lucru mărunt, zic Țapinarii. 🙂 Eu am definit-o astfel:

Fericirea este:

  1. A înțelege lucruri profunde și a avea revelații.
  2. A da și a primi în mod echilibrat.
  3. A iubi și a fi iubit înapoi cu toată inima.
  4. A simți pace, recunoștință și speranță.
  5. A avea încredere în planul lui Dumnezeu pentru mine și pentru omenire.
  6. A câștiga un bob de smerenie în plus și o rază de la divinitate plantată pentru totdeauna în sufletul meu.
  7. A putea fi femeie și a mă trata ca atare.
  8. A putea ierta și dori binele celorlalți.
  9. A munci cu pasiune la ceva, la un proiect, până uit de mine.
  10. A fi autentic, coerent și vertical. 

După cum se poate observa, Fericirea nu are nicio legătură (în cazul meu) cu visele  împlinite, cu ambițiile profesionale și personale, cu numărul de poze de pe facebook sau reușitele din viață. E mai mult o stare de încăpățânare să râmâi conectat și în cele mai provocatoare momente, știind că la finalul lor vor veni: Lecția, Revelația și Schimbarea în și mai bine.

Și…partea cea mai frumoasă este că: acest proces nu se va termina Niciodată. 😀

Photo Source: http://practical-happiness.com/2016/03/29/how-to-fell-happy-every-day/