Feminin

20170916_190038

” Feminin

Trebuie sa fii putin naiv sa crezi ca nu ai nevoie de iubire.
Trebuie sa fii trist de naiv sa crezi ca lumea aceasta este in continuare colorata fara iubire.
Trebuie sa fii si curajos incat sa vrei iubire fara atasamente.

Exista iubire fara atasamente si aceea este iubirea finala si eliberatoare.
Unde este iubire nu exista frica.

Noi chiar credem ca putem trai singure pana la sfarsitul zilelor?
Noi chiar credem ca femininul poate compensa la nesfarsit lipsa energiei Yang?
Noi chiar credem ca daca suntem femei, de fapt putem fi si barbate?

Visul ca o femeie poate face totul este o mare iluzie, iar aceasta este o veste extraordinar de buna. Ne recunoastem in sfarsit vulnerabilitatea si acceptam ca energia masculina si cea feminina se compenseaza reciproc in toate Universurile.

Suntem duali, suntem mladite care ne mulam unul dupa celalalt, ne sustinem in autoevolutie.
Iubirea adevarata nu inseamna teama de a-l pierde pe celalalt, iubirea nu inseamna disperarea unui dor.
Mie mi-a placut mereu sa iubesc. In sentimentele mele pentru celalalt de fapt gasesc iubirea pentru mine insami, iubirea pentru ceea ce sunt eu in acel moment, admiratia pentru modul in care infloresc sub influenta indragostelii.

Asadar, de ce sa nu fii mereu indragostita, femeie? sa simti cum curge iubirea prin fiecare por, fara tristetea unei aparente neimpliniri in dragoste. Nu avem nevoie de garantii, sau de acel cineva zi si noapte sa respire in perna de langa noi pentru a ne simti iubite.
Iubirea este libertate si nu posesie. Iubirea inseamna energie si nu repetitivitate.

Femeie, da-ti drumul la dragostea din tine! Las-o sa curga, fara dorinte fierbinti si obsesive de a exista acum doua brate sa te tina.
Femeie, iubeste tot ceea ce incape in inima ta: brunet sau saten, tanar sau grizonat, departe sau aproape. Poti iubi fara sa plangi. Poti iubi fara sa ceri, pentru ca acest sentiment te innobileaza. Nimeni nu iti cere sa traiesti fara dragoste, singura, uscata si masculinizata.
Femeie, poti inflori prin iubirea ta. De fapt iubirea e cea care te deschide, nu un anumit barbat, ci iubirea care iese din tine.

La multi ani pentru noi! Sa ne celebram in fiecare zi nobletea, gratia, maiestuozitatea si maiestria!”

08 Martie 2014

 

Advertisements

Tata și iubirea lui pentru natură

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

*El este Tata. Aș putea să scriu o carte întreagă, am material și sigur nu îmi ajunge acest articol de blog. Este nou pentru mine să vorbesc despre el, însă nu am povestit prea multor oameni de când a plecat. Sunt 7 ani de atunci și parcă acum îl simt din ce în ce mai aproape de mine.

Tata a fost Geolog și un mare iubitor de natură. Avem în casă o vitrină plină cu minerale colecționate, a căror semnificație am descoperit-o mai târziu: cuarțuri, rodocrozit, diverse roci. Om bun, corect, sufletist și cu un simț al umorului extraordinar, bucovinean, multe despicam în 10 și mult mai râdeam împreună. Om hâtru, ce mai…

Îmi zicea Iulică. Poate pentru că purta în sufletul lui o dorință ascunsă să fi avut și un băiat pe care să îl învețe toate câte știa. Dar am furat eu multe de la el și atunci eram fericită să fiu ”băiatul lui tata”, pentru că era super amuzant și plin de aventuri.

Între timp am devenit fata lui cea mică și firavă.

 

This slideshow requires JavaScript.

 

Imaginile mele cu Tata sunt atât de multe…Când mă gândesc la el îmi vine miros de brad, văd fulgi de zăpadă, o pereche de schiuri, flori de munte, cărți despre Zamolxis si OZN-uri, păstrăvi, undițe, lemne tăiate cu toporul, băț cu cioplituri tradiționale de cuțit, cartofi franțuzești și multe, multe poze cu moșnegi și munți.

 

This slideshow requires JavaScript.

 

Fiind un om foarte activ, poate de aceea a plecat mai repede, că se grăbea. O copilărie grea, muncă, armată, munți și o boală de inimă care a venit subit la 46 de ani. Eram mică atunci când a venit acasă de la Fundeni operat, cu 4 bypass-uri. Mă uitam la el și mă gândeam ce mult a slăbit și cât de tare ne bucurăm întreaga familie că e cu noi. Râdea că are 4 scoabe în piept, niciodată nu și-a pierdut simțul umorului și a mai trăit până la 61.

Când mama era plecată în lungile gărzi de noapte de la spital, el mă trezea dimineața să merg la școală. Avea o metodă extrem de enervantă: radio românia actualități pornit la maxim, cânta a trompetă, în timp ce făcea foc în bucătărie și 2 ochiuri rapide plus o cană de ceai. Și ”fuga, fuguța că-i târziu”….După școală, la amiază ”ascuțea” niște cartofi pe care îi infiltram cu zacuscă, brânză de burduf și castraveți murați. Mă puneam cu burta în sus în pat lângă o sobă în care trosneau idilic lemnele de fag și brad și așteptam să vină mama cu desertul :).

L-am însoțit cât de mult am putut pe munte, iar plecatul meu de acasă la facultate la Cluj, cred că ne-a cam întristat pe amândoi. Știam că de acum aveam și eu treburi de aranjat la ”metropolă”, studii de făcut, muzici de cântat și o lume întreagă de răsturnat cu fundul în sus.

Nu a mai rămas mult după aceea cu noi, aveam 23, aproape 24 când a plecat. Dorința lui: cu toată operația de inimă, o viață activă, sportivă, veselă, până când se termină ghemul. Și uite așa, continuă să îmi vegheze pașii, pe oriunde sunt și câte fac:  ”Vezi tu…de aici de Sus, pot să te ajut mai mult”, îl și aud vorbind acum.

Mă bucur că pot vorbi din nou despre el. Îl închisesem pe Tata într-o cutiuță în pieptul meu, ca pe un secret prețios despre care să nu știe nimeni, nimic, niciodată. Dar de acum înainte, trebuie să-l scot de acolo, pe când vor veni familii de făcut și copii de crescut, pentru că sunt atâtea lucruri de povestit despre locuri, noi, el și familia noastră din Bucovina.

 

This slideshow requires JavaScript.

Până una, alta, uite Tata, iar mi-am făcut blog. Păi…cum de ce? Dacă îmi place să scriu, acum ce să fac? Și nu sunt singura din familie cu talente și Muze, vorba Mamei. Să știi că ne este dor de tine, te iubim și te rugăm să mai vii în vizită pe la noi. Acum când poți și tu…noaptea în vis, cu câte un miros de brad sau când ne gândim la tine.

Îmi imaginez că zbori, ești liber și vesel. Îmi imaginez că mergi pe toți munții de pe planeta asta și sunt sigură că te-ai dus deja și în alte galaxii. Data viitoare când ies în natură, pe munte sau la schi, să vii să mă îmbrățișezi, bine? Totuși am o vagă impresie că ești pe aici, mai tot timpul.

Aaa și nu am uitat de albumele tale de fotografii cu Trasee Montane.

Cele de pe vatra-dornei.info, sunt încă acolo, iar în curând vom face și un blog, așa cum plănuiai tu la un moment dat.

Trasee Montane, autor Ionel Pardău: http://www.vatra-dornei.info/trasee-montane.html

Pe curând, Tată drag.

* interviul a fost realizat de echipa Salvamont Vatra Dornei, cu ocazia sfințirii crucii de pe vârful Giumalău in septembrie 2007. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce este Fericirea când accepți toate provocările?

img

De la intrarea în 2017, am simțit că ceva spectaculos se va întâmpla cu acest an. Cine a spus că poți învăța într-un an, cât altă dată în zece, nu a greșit. Este perfect realizabil, doar să spui DA provocării.

Cuvântul cheie care m-a însoțit aproape în permanență a fost: Schimbarea. Este un termen neplăcut pentru mulți dintre noi, însă dacă te prinzi cum să te adaptezi, schimbarea devine un aliat de nădejde.

Am spus DA schimbării și am ieșit complet din zona mea de confort, atât la nivel personal cât și profesional. În primă fază, experimentezi…mult, iar oamenii pot spune despre tine că ești ușor instabil. Însă această instabilitate este de fapt o sete imensă de cunoaștere. Pentru unii se manifestă în călătorii, într-un Camino, alții adoptă alt stil de viață, alții se apucă din senin de meditație sau își schimbă radical domeniul de activitate.

Profesional, cred că am avut de toate. Drumuri continue, interacțiuni cu mulți oameni și medii diferite de business. Am cunoscut corporații și start-ups, am lucrat alături de oameni din domeniul financiar, domenii creative, drept sau IT, am povestit cu millennials, mentori, oameni de resurse umane, marketing sau antreprenori. Am citit, văzut, tras concluzii și adunat un bagaj de informații valoroase.

După ce ieși dintr-un mediu, intri în altul și începi proiecte sau le înlocuiești cu altele, la un moment dat acumulezi frustrarea că nu mai înțelegi nimic din tot parcursul ăsta profesional. De ce n-ai ales domle’ și tu un job ca toți oamenii? ar întreba unii…

…poate pentru că am vrut să văd și să înțeleg mai mult…și am înțeles!

Pe măsură ce aduni piese de puzzle, una dintr-un colț, alta de la mijloc, alta dintr-o laterală și le aranjezi, imaginea începe să capete o formă. Iar când pui mâna pe o carte de Vânzări și citești, deja ai un studiu de caz în cap la care să te raportezi.

O altă mare luptă pe care am dus-o anul acesta, a fost și cu nevoia de a controla ”Totul” – o mare trăsătură perfect umană, dar anti-principiile universale de funcționare ale acestei lumi. Vezi bine, când te relaxezi, se întâmplă lucrurile, nu ca atunci când stai încordat ca un arc, pregătit să arunci cu securea în primul venit.

Dar cum să stai relaxat când ai preocupări de ordin administrativ de genul: ce, unde, cât, când, cum? Aici intervine procesul magic de ascultare a vocii interioare, conectată (după cum râdeam cu un prieten despre ”It’s a kind of magic” de la Queen)…așadar conectată la ce Trebuie, la secretul tău, menirea ta, valoarea ta.

Un alt prieten de-al meu, declarat ateu convins, zice: nu există nimic acolo sus în afară de elemente chimice care formează planete, stele și pe noi. Perfect respectabil, iubesc astronomia.

Totuși în momentele ”acelea” de dubiu, mie îmi prinde grozav principiul:

”Cineva Superior vrea de la mine Ceva, iar eu trebuie doar să fiu în locul potrivit la momentul potrivit și să înțeleg ce am de făcut. Sunt parte dintr-un mecanism foarte mare, care angrenat, vrea să facă bine Lumii. Oare, cum pot eu să ajung să contribui?” 

Și de aici a venit răspunsul la marea întrebare: Ce este Fericirea? Un lucru mărunt, zic Țapinarii. 🙂 Eu am definit-o astfel:

Fericirea este:

  1. A înțelege lucruri profunde și a avea revelații.
  2. A da și a primi în mod echilibrat.
  3. A iubi și a fi iubit înapoi cu toată inima.
  4. A simți pace, recunoștință și speranță.
  5. A avea încredere în planul lui Dumnezeu pentru mine și pentru omenire.
  6. A câștiga un bob de smerenie în plus și o rază de la divinitate plantată pentru totdeauna în sufletul meu.
  7. A putea fi femeie și a mă trata ca atare.
  8. A putea ierta și dori binele celorlalți.
  9. A munci cu pasiune la ceva, la un proiect, până uit de mine.
  10. A fi autentic, coerent și vertical. 

După cum se poate observa, Fericirea nu are nicio legătură (în cazul meu) cu visele  împlinite, cu ambițiile profesionale și personale, cu numărul de poze de pe facebook sau reușitele din viață. E mai mult o stare de încăpățânare să râmâi conectat și în cele mai provocatoare momente, știind că la finalul lor vor veni: Lecția, Revelația și Schimbarea în și mai bine.

Și…partea cea mai frumoasă este că: acest proces nu se va termina Niciodată. 😀

Photo Source: http://practical-happiness.com/2016/03/29/how-to-fell-happy-every-day/

 

 

 

 

Anul în care faci ceea ce simți

20170806_114042

Debutul lui 2017 a venit împreună cu o rezoluție: aceea de a nu avea nicio rezoluție, de a face tot ceea ce simt și de a renunța la orgolii. Am trecut de jumătatea anului și făcând o semi – retrospectivă, realizez că am strâns atât de multe experiențe încât nu știu exact unde să le mai îndes pe cele care vor veni.

Viața s-a schimbat considerabil. Am pierdut mult, am câștigat mult, iar adevărul e că ceea ce se construiește pe mândrie, se năruie când obosești să mai păstrezi aparențele.

E ca și cum te uiți la turnul înalt pe care l-ai construit și îi pui subit gând rău, iar cu o forță nevăzută dărâmi totul deodată în mod conștient, pentru a-ți reconstrui lumea altfel.

Ce am aflat nou…sau vechi?

Lumea este construită pe mândrie. Mulți vorbesc, puțini ascultă. Mulți judecă, puțini ajută. Ce este în mintea noastră diferă total de realitatea obiectivă, ne este frică să spunem lucrurilor pe nume, nu ne place să privim adevărul în față, evităm și amânăm să ne ascultăm inima.

Vin momente de multă tăcere, foarte multă tăcere…în care chiar te întrebi dacă se întâmplă ceva cu adevărat sau treci printr-un vis. Aștepți pentru că ai făcut destul. Acum e timpul să aștepți.

Decizia de a renunța la acest Ego atât de popular și vehiculat în online și cărți de spiritualitate are desigur, consecințe. De fapt, nu poți să renunți, ci doar să îl gestionezi.

Principiile după care viața este guvernată se schimbă drastic și ajungi în momentul în care recunoști că există o forță universală care mișcă lucrurile și nu neapărat tu. Prin tine se manifestă viața și cu tine, dar nu tu ești neapărat generatorul situațiilor. În plus, trebuie să îți înțelegi rolul pe care îl primești și ce ai de făcut acolo.

E simplu de spus, mai greu de făcut, căci mintea este parte din noi, ego-ul este parte din noi. Nu îi declarăm război, ci mai degrabă recunoaștem cu blândețe că e parte integrantă a umanității noastre.

Ce urmează de descoperit? cum arată puterea interioară izvorâtă din încredere în sine și nu din ego și cum sună aceasta. Care este tonalitatea vocii care vrea să se facă auzită și sub ce formă și în ce direcție va erupe ea precum vulcanul care fierbe de mult timp?

20170727_153751

 

 

 

 

 

Despre Burnout și viața de după

burnout

Burnout-ul este o treabă serioasă.

Cu siguranță că strămoșii noștri nu au auzit de așa ceva și nici nu se pomenea pe vremurile lor să îi apuce prea des epuizarea și disperarea. Probabil că trăiau o viață mai simplă și mai sănătoasă, cu mai puține știri și internet și mai multă credință.

Vremurile noastre moderne au adus pe lângă tehnologia avansată, o încărcătură foarte mare de muncă și informație, care dacă nu e dozată cum trebuie, ajunge să ne prăbușească.

Wiki / Psihologii spun despre Burnout că e:

”…o stare de epuizare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și interacțiuni frecvente cu oamenii. Apare tot mai frecvent în epoca modernă și conduce la scăderea performanțelor la locul de muncă, afectează relațiile cu cei din jur și calitatea vieții individului.”

Înnebunește lupul? O, da….și mai ales când ajungi în punctul critic în care simți că te sufoci, dacă nu dormi de acum înainte o lună ca să îți revii.

Ce se întâmplă de fapt? Din perspectiva mea, este vorba despre a avea așteptări atât de mari de la tine și propria viață (deseori nerealiste), încât ajungi să muncești triplu, stresul fiind pe măsură. Suntem păcăliți de mentalitatea lui ”poți face orice, totul este posibil”, uităm de unde am plecat, de noi și de contextul nostru de viață, adăugăm câteva cărți spirituale despre cum mintea poate controla totul, ne forțăm să ne iluminăm și să fim bogați în același timp, adăugam Facebook 10 ore pe zi și…BANG, am clacat.

La acestea pui un job la care dai prea mult și primești prea puțin, o cultură organizațională care nu include respect față de angajați sau colegi, o Românie frustrată care e încă în stadiu de dezvoltare, veșnica obsesie cu corupția și comunismul, presiunile sociale că la vârsta ta ar trebui să ai familie și copii, o artă neexprimată, emoții reprimate, eșecuri fel de fel, plus mâncat nesănătos și o lipsă fundamentală de somn.

Vine o vreme când soluția e doar una: Pauza. Și nu acea pauză de un concediu în care stai cu frica în sân că te întorci la job peste două săptămâni, ci pauza de la tot și toate. Control Alt Delete->Reboot->Restart. Aș vrea o viață nouă!

Și ca să începi o viață nouă, trebuie să treci printr-un proces strașnic. Acest proces include: odihnă, vindecare, curățare la minte și la trup, renunțare, suferință – care din păcate e inevitabilă, rugăciune, apropiere de Dumnezeu, înțelegerea propriei ființe și a bioritmului tău.

Multe întrebări au fost, puține rămân, iar viața începe să dea semne că ar vrea să se simplifice.

Există viață după Burnout. Există viață după orice greutate. Cum spune Marianne Williamson (o scriitoare iluminată): o cantitate de suferință în viață este normală, pentru că ți se întâmplă tot felul de lucruri, viața nu e perfectă și nici noi.

Sentimentul de renaștere pe care îl ai după o perioadă lungă întunecată, este foarte frumos. Îți aduci aminte de tine la 10, la 16, la 18 ani și te întrebi când a trecut totul?

Poate ultimii 10 ani din viață sunt o umbră întunecată, o bâjbâială plină de greșeli, cu o sumedenie de acțiuni și gânduri inutile, însă dupa ce le-ai pus pe toate cap la cap și cu grijă le-ai așezat în cutia cu trecut, începi să îți revii și te naști pentru o a doua oară.

Cuvinte cheie pentru o nouă viață? Simplitate, normalitate, iubire, mai încet că nu ne aleargă lupii, pot să fac shaorma și acasă, cât mai mult unfollow, cât mai puțin lamentat, cât mai multă natură și meditat, cât mai mult timp petrecut cu cei apropiați, cât mai multă bucurie și bine în tot ce faci.

Si…trăiește ce iubești și iubește ce trăiești.

 

 

 

 

Viziunea ta, o comoară pentru tine și ceilalți

De-a lungul anilor am întâlnit mulți oameni care au renunțat la viziunea personală asupra vieții. Și mie mi s-a întâmplat. Nu a durut atât faptul că nu s-a materializat, ci faptul că am renunțat la principiile mele pe motivul că sunt imposibil de realizat.

Acest proces s-a declanșat din discrepanța care a existat între ceea ce am simțit în interior și ce exista deja afară. Mai mult ca sigur că viziunea noastră nu se găsește în altă parte, iar uneori alegem să ne considerăm excentrici, outsideri și ne însingurăm.

Ideea este că tocmai această unicitate de a aborda viața este cea mai valoroasă comoară pe care o avem. Atunci când îi dăm glas, o recunoaștem și o acceptăm, iar timpul petrecut cu noi înșine nu mai este apăsător și viața devine mai ușoară.

De câte ori am încercat să ”fit in”, separându-ne de fapt de esența noastră? Astfel am ajuns să nu ne mai placă de noi și de cei din jur.

Bun, acum ce s-ar putea face? Înșir o serie de pași, care s-ar putea potrivi și în cazul altor oameni care trec prin situații similare.

Pasul 1

Curățenie generală. În primul rând e bine să recunoaștem că anxietățile sunt provocate de nepotrivirea dintre ceea ce simțim că ar trebui să facem și ceea ce facem de fapt. E util să curățăm molozul de gânduri negative pe care ni l-am creat. Este util să stăm singuri și să descoperim din nou care este adevărul interior pe care ni l-am tot refuzat. Va fi dureros să observăm cât de tare ne-am îndepărtat de noi, dar e ok, vom supraviețui.

Pasul 2

Realitatea. Mai mult ca sigur aceasta nu este în concordanță cu ceea ce simțim în interior. Pam, Pam! Bineînțeles că nu e la fel, dar ne străduim să acceptăm că lucrurile   s-au schimbat, unele au degenerat, iar noi am alunecat într-o lume invizibilă nesănătoasă.

Pasul 3

Ieșirea. De obicei, când descoperi că te-ai negat pe tine, încerci să schimbi totul în jur. Problema este că ceea ce trăiești acum este ”opera” celui care ai fost și acum nu mai ești. Cu compasiune pentru tine și pentru cei de lângă tine care nu știu ce ți se întâmplă, fie povestești despre cum te-ai schimbat, fie ieși din context pentru a nu face prea multe ravagii cu frustrarea ta.

Pasul 4

Te calmezi. Va veni un moment în care totul va fi panică și incertitudine. Este iarăși ok. Nu încerca să te repari, pentru că nu e nimic în neregulă cu tine. Este un proces normal de redescoperire. Meditează și roagă-te să îți cureți mintea încet și sigur.

Pasul 5

Decizia. Unii poate reușesc să ia deciziile de schimbare din mers, alții fac ruperi de ritm. Este benefică pentru suflet o pauză de la vechiul mod de gândire. Golim capul și începem să dăm voie intuiției să vorbească din adâncuri. Vizualizăm modul în care ne-ar plăcea să trăim, să simțim, să vorbim și păstrăm în fiecare zi adevărul interior în noi. Ne conectăm cu el ori de câte ori vom avea timp și spațiu. Ne dorim tot mai mult să oferim loc acestui adevăr, să îi dăm putere, să îl validăm. Nu vom permite distrageri.

Pasul 6

Puterea. La început adevărul va fi mic și ai impresia ca oricine ți l-ar putea zdruncina. De aceea nu spui, nu dezvălui, îl ții pentru tine, până când el se va face tot mai mare și luminos. Pe măsură ce devine mai puternic, vezi cum în exterior încep să se întâmple lucruri. Nu le-ai calculat tu, au venit prin cineva, ceva. Iei șansa și o acordezi la ce simți tu în interior. Se potrivește, mergi cu ea, nu se potrivește… se va risipi de la sine.

Pasul 7

Ieșirea în lume. Puterea ta îți aparține, iar afară lucrurile nu arată ca în interiorul tău…încă. Însă tocmai acesta este jobul nostru pe pământ. Să dăm, să creăm, iar ulterior vom vedea ce primim pentru dedicarea noastră. Marele Alb decide. Oricum el nu ne va dezamăgi niciodată și dacă ești în acord cu adevărul tău interior implicit cu El, totul va fi OK, iar nevoile umane îți vor fi îndeplinite.

Pasul 8

Vorbește. Dificultatea apare când ai senzația că nu mai vrei să faci lucrurile ca înainte sau cum zic ceilalți. Începi să înțelegi că oamenii din jur nu au cheia pentru împlinirea ta. Așa că vei începe să negociezi, să-ți spui punctul de vedere, să ceri, să propui alte soluții, să faci lucrurile diferit și să vorbești de fiecare dată când simți că faci un compromis la tine în suflet pe care nu îl poți accepta.

Pasul 9

Miracolele. Viața va începe să se desfășoare. Pornit pe principiul: ”totul e posibil”, realizezi că fiecare zi poate fi un miracol. E ciudat să simți că nu deții controlul într-o societate care tocmai asta ne învață să facem, însă ce contează mai mult? Controlul sau liniștea sufletească?

Ei bine, pe scurt…cam atât. 9 pași povestiți din experiență și după multe conștientizări. Viziunea mea vorbește despre relații sănătoase, încredere și sprijin. Viziunea mea vorbește despre muzică și conexiune prin intermediul artei. Cum se va materializa totul? Cum spun francezii: on va voir!

Ursul meu

sleeping

Tu ești ca un urs vindecător, mare, calm și blând, care îmi urmează pașii prin lume.

Te apuc de coamă și pășești alături de mine pe drumul pădurii până la lacuri.

În căldarea de munte ne oprim și stăm alături privind micile valuri de apă sclipitoare. Acum ne-am împăcat cu înțelepciune. Tu și eu. Ursul meu mare și eu.

Tu ești ursul meu calm în vremuri tulburi și fioros când vremea războiului se arată. Atunci mă arunc pe spatele tău și gonim cu viteză să doborâm neguri și nedreptăți.

Spre lumină. Totul e spre lumină. Împreună creăm calea spre stele, lună și dealuri. Împreună cerem înapoi ce e al nostru, ce ne definește.

Cu ursul meu am venit după tine și l-am adus și pe ursul tău. Am făcut loc unei lumi mai bune și pornim călare spre câmpuri, alături de cei ce se aseamănă nouă.

Am făcut pace cu ursul meu. E mare, blând și puternic. Dar când vine vremea de luptă, doar împreună putem recrea lumea. În mai frumos, în mai bine, într-un univers plin de stele pe cer…ca mine și ca tine.

Desen de Jackie Morris